Registrul de medicamente este un cont de evoluție, nu un dosar de arhivă
O înregistrare descrie o aplicare, nu o achiziție. Ea consemnează ce medicament a fost folosit la ce animal sau la ce grup de animale, din ce motiv, în ce doză, pe ce perioadă și cine l-a aplicat. Abia această legătură transformă o cantitate din dulap într-un tratament trasabil.
Esențialul este atribuirea. Un medicament înregistrat fără legătură cu un animal sau cu un grup clar delimitat nu mai poate fi atribuit ulterior niciunui tratament – și, prin urmare, nici unei perioade de retragere. Aici se decide dacă înregistrarea rezistă la un control sau este doar hârtie.
La creșterea individuală, atribuirea este de la sine înțeleasă. La tratamentele de grup, ea devine munca propriu-zisă, pentru că grupul trebuie descris astfel încât să rămână identificabil ulterior ce animale a cuprins. O simplă denumire de boxă sau de grajd este valabilă doar cât timp efectivul nu se schimbă.
- Medicamentul aplicat, cu denumire și autorizație
- Animalul sau grupul de animale clar delimitat la care s-a aplicat
- Motivul tratamentului, adică diagnosticul
- Doza și durata aplicării
- Cine a aplicat și cine a eliberat medicamentul
- Perioada de retragere rezultată din aplicare
Dovada de eliberare a medicului veterinar nu înlocuiește înregistrarea dumneavoastră
Când medicul veterinar eliberează sau aplică un medicament, ia naștere o dovadă de aplicare și eliberare. Această dovadă este înregistrarea lui. Registrul de medicamente este al dumneavoastră. Ambele descriu același tratament, dar sunt ținute de persoane diferite și verificate separat.
De aceea greșeala obișnuită este mereu aceeași – dovada este îndosariată, iar înregistrarea proprie nu se mai face, pentru că informația există deja. La un control nu lipsește atunci informația, ci înregistrarea. Exact asta contează.
Invers, dovada este puntea dintre cele două părți. Cine reține numărul dovezii și în propria înregistrare poate urmări un tratament din ambele direcții. Nu este o formalitate, ci cel mai scurt drum printr-un control – și singurul care nu depinde de memorie.
Tipul de utilizare decide ce se raportează, dacă se raportează ceva
În Germania, raportarea cantităților nu depinde de exploatație ca întreg, ci de tipul de utilizare: combinația dintre specia de animale și direcția de utilizare în care sunt crescute. Abia tipul de utilizare declarat stabilește dacă și pentru ce ia naștere o raportare.
De aceea această declarație precedă raportarea cantităților. Nu este un formular secundar, ci cheia sub care este înregistrat tot ce urmează. Dacă lipsește, raportarea ulterioară nu are un cadru de referință. Dacă este greșită, o cantitate raportată corect se referă la efectivul greșit.
Practic, asta înseamnă: dacă se schimbă ce crește exploatația, declarația trebuie actualizată. Un efectiv care nu apare în declarație nu apare nici în evaluare – ceea ce pare la prima vedere comod și este, în cazul unui control, varianta cea mai neplăcută, pentru că tratamentele au avut loc oricum.
Iar acolo unde într-o perioadă de raportare nu este nimic de declarat, și asta este o informație. Pentru baza de date germană, o raportare care lipsește nu se poate distinge de una uitată; ambele trebuie explicate.
Din ce rezultă frecvența terapiei
Frecvența terapiei nu este o notă acordată din exterior. Ea este calculată din datele pe care exploatația însăși le-a raportat: numărul de animale tratate, durata tratamentelor și efectivul mediu din perioada de raportare. Fiecare dintre aceste valori provine din propriul registru de medicamente.
De aici rezultă două lucruri. Primul: indicatorul este la fel de fiabil ca înregistrarea de dedesubt – o atribuire de grup ținută neglijent îl deplasează, fără ca ceva să se fi schimbat efectiv la utilizarea antibioticelor. Al doilea: nu este o judecată asupra sănătății animalelor, ci un raport numeric.
De aceea, comparația cu valoarea stabilită la nivelul întregii Germanii arată unde se situează o exploatație față de restul țării – nu dacă a tratat corect. Este un motiv de a analiza propria îngrijire a efectivului și poate declanșa măsuri la nivel de exploatație. Ce nu este: o interdicție de tratament.
Cine vrea să înțeleagă indicatorul nu se uită deci la el, ci la componentele lui. Starea obligatorie, de la ce prag ce consecințe sunt legate de el, se găsește în sursele linkate mai jos.